20 IUNIE ÎN ISTORIE

An de an, la 20 iunie, ziua mondială a refugiatului celebrează curajul şi rezistenţa a milioane de persoane forţate să-şi abandoneze casele din cauza războaielor şi abuzurilor asupra drepturilor omului.

Sărbătoarea a fost instituită, prin rezoluţie a ONU, în 2001.

În spatele statisticilor se află însă milioane de femei, bărbaţi, copii, mame şi taţi care au pierdut tot ce aveau şi speră fie să-şi reclădească viaţa într-o ţară nouă fie să se întoarcă acasă.

În complexitatea fenomenului migraţiei există o distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale.

De altfel, în cazul refugiaţilor statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o serie de forme de asistenţă (materială, medicală, socială).

Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991.

După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale.

Sursa AFP PHOTO / NIKOLAY DOYCHINOVNIKOLAY DOYCHINOV/AFP/Getty Images

 

20 IUNIE ÎN ISTORIE

1954: S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunăre la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferată și rutier) din Europa, construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări vecine.

Sursa Historia

1955: Are loc cea mai îndelungată eclipsă totală de soare a secolului: 7 minute și 8 secunde, observată în Filipine.

Sursa NewMoney

1963: Reprezentanți ai SUA și URSS au semnat un acord de instalare a „liniei fierbinți” – telefonice – între Washington și Moscova. Ea a devenit operațională din luna august a anului 1963.

Sursa economica.net

 

2012: Adrian Năstase, fost premier din partea PSD, a fost condamnat pentru infracțiuni de corupție la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul „Trofeul calității”. În timp ce era așteptat de polițiști pentru a fi dus la închisoare, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă cu un pistol.

Sursa Playtech

ULTIMELE ARTICOLE

Cum scăpăm de poluare?

Cum scăpăm de poluare? Po...

Toate religiile duc la Du...

Toate religiile duc la Du...

Principii adventiste de v...

Principii adventiste de v...

Conferința ”Stop abuzului...

Conferința ”Stop abuzului...