1.Pe 20 decembrie 1191 – Se face prima atestare documentară a cetății Sibiului, într-un document emis de papa Celestin al III-lea.
2.În 1803, Statele Unite au cumpărat provincia Louisiana de la oficialii francezi, cu 15 milioane de dolari. Achiziția este numele sub care este cunoscut tratatul de achiziționare a unei suprafețe de pământ de aproximativ 2.100.000 km² (echivalentul a circa 828.000 de mile² sau 529.911.680 de acri) de către Statele Unite ale Americii de la Franța în anul 1803, la costul de aproximativ 3¢ per acru sau 7¢ per ha; totalizând 15 milioane de dolari americani (ai timpului respectiv) ori 78 de milioane de franci francezi ai timpului. Din cei 78 de milioane de franci francezi, 60 de milioane au reprezentat tranzacția propriu-zisă, iar suma de 18 milioane de franci a constituit plata anulării oricăror datorii de orice natură privată și publică. Considerând și dobânda plătită, Statele Unite au plătit în final 23.213.568 de dolari pentru achiziționarea a ceea ce urma să fie numit inițial teritoriul Louisiana.
3.În 1917, Consiliul Comisarilor Poporului decretează înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, ultima fiind KGB.
4.Pe 20 decembrie 1940 a fost deschisă prima autostradă din California.
5.În 1973 a fost inaugurată noua clădire a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.
6.Pe 20 decembrie 1985 Papa Ioan Paul al II-lea anunță instituirea Zilei Mondiale a Tineretului.
7.În 1987 feribotul de pasageri MV Doña Paz, care se îndrepta către capitala statului Filipine, s-a ciocnit cu petrolierul Vector în strâmtoarea Tablas, în apropiere de Marinduque. Scufundarea navei a dus la pierderea a 4.341 de vieți omenești; doar 24 de persoane au supraviețuit. Este considerat cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace.