sâmbătă, decembrie 2, 2023
Acasă arhiva articole Ziua de azi 2 IULIE ÎN ISTORIE

2 IULIE ÎN ISTORIE

An de an, la 2 iulie este sărbătorită Ziua internațională a ziaristului sportiv. Această dată a fost aleasă, în 1994, de către Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS), cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființare.

 

Ședința constitutivă a AIPS avut loc la Paris, la 2 iulie 1924, și a reunit 80 de reprezentanți din 18 state, printre care și România, sub președinția lui Henry Pate, reprezentant al guvernului Franței, în calitate de Înalt Comisar pentru Educație Fizică și Sport.

Cu prilejul primei reuniuni, ziariștii sportivi au elaborat statutul AIPS. Conform acestuia, AIPS își propune „apărarea intereselor ziariștilor sportivi, strânsa colaborare pentru progres și educație, îndeplinirea misiunii de fraternitate și pace între oameni și popoare”

 

Asociația Presei Sportive din România (APS) este afiliată AIPS.

Președintele APS este Dumitru Graur, reales în funcție la 16 mai 2015, pentru un mandat de patru ani. APS a luat ființă în decembrie 1927, atunci când mai mulți gazetari sportivi din București au luat inițiativa înființării asociației și au ales primul comitet de conducere, potrivit http://www.apsmedia.ro/.

Sursa Google

 

2 IULIE ÎN ISTORIE

1888: Ion Luca Caragiale este numit director al Teatrului Național din București.

Sursa Google

1900: Pe Lacul Constanța, lângă Friedrichshafen, Germania, are loc primul zbor al unui Zeppelin.

Sursa Wikipedia

1923: Accidentul feroviar de la Vintileanca, soldat cu zeci de morți și răniți.

Sursa Historia

1937: Piloții americani, Amalia Earhart și Fred Noonan, care au încercat să zboare în jurul lumii, au fost dați dispăruți deasupra Oceanului Pacific.

Evenimentul declanșează cea mai mare operațiune de căutare anterioară celui de-Al Doilea Război Mondial și dă naștere la o varietate de teorii ale conspirației.

Sursa Wikipedia

 

2002: Bancherul american, Steve Fossett, a devenit primul om care a călătorit singur, nonstop, în jurul lumii într-un balon.

Sursa Wikipedia

SourceWikipedia

ULTIMELE ARTICOLE

Cum ne protejăm datele pe internet?

Cum ne protejăm datele pe internet? Mai mulți băieți adolescenți din SUA au început să folosească inteligența artificială pentru a crea fotografii deepfake nud...

Sfaturi pentru când călătorești peste hotare

Sfaturi pentru când călătorești peste hotare. Unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, Barcelona, se confruntă cu probleme mari din cauza infracționalității care...

Cum să citești oamenii ca pe o carte?

Suntem cu toții fascinați de acele persoane care par să aibă o conexiune instantanee cu alții, reușind să înțeleagă și să sesizeze ceea ce...

Cum să avem o relație de cuplu sănătoasă?

Cum să avem o relație de cuplu sănătoasă? Ceea ce avem toți în comun sunt nevoia de a fi iubiți și suferința pe care...