Astăzi se împlinesc 4 ani de la atentatul produs la un târg de Crăciun din Berlin, unde un camion cu numere din Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime. 12 persoane au decedat iar peste 50 au fost accidentați grav.
În seara zilei de 19 decembrie 2016, la ora locală 20:07, un camion Scania negru a intrat în mulțimea adunată la Târgul de Crăciun din cartierul berlinez Charlottenburg.
Cel puțin 12 persoane au murit și peste 40 au fost rănite.
În camion se aflau două persoane; unul dintre pasageri a murit, în timp ce o persoană suspectată a fi șoferul a fost arestată de poliția germană, care pleacă de la premisa unui atac terorist.
Este cel mai sângeros atentat din Germania de la atacul terorist de Oktoberfest din 26 septembrie 1980, când 13 oameni și-au pierdut viața.
Atenatul poate fi integrat în seria celor de tip fundamentalist islamic, cel mai recent fiind asasinarea lui Andrei Karlov din aceeași zi.
Vehiculul implicat în atac este un camion articulat Scania R 450 de culoare neagră. Rulând cu aproape 65 km/h și cu farurile stinse, camionul a intrat 50–80 de metri pe trotuarul din Breitscheidplatz, distrugând mai multe căbănuțe și decorațiunile de Crăciun.
Poliția a declarat că vehiculul venea din direcția Budapester Straße înainte de a se opri în fața Bisericii Memoriale Kaiser Wilhelm. Martorii atacului povestesc că șoferul camionului nici nu a încercat să frâneze și a intrat în plin în oameni.
Serviciile de intervenție au primit primul apel telefonic la ora locală 20:07. Printre cei care au sunat la poliție imediat după ora 20:00 s-a numărat și un bărbat care l-a văzut pe atacator fugind și a pornit pe urmele lui, păstrând însă o distanță de siguranță.
În timp ce îl urmărea, în întuneric, bărbatul a rămas în contact telefonic permanent cu autoritățile, oferind informații despre locul în care se află.
După ce a parcurs aproximativ doi kilometri, șoferul camionului a fost oprit de o mașină de patrulare în apropiere de Coloana Victoriei (Siegessäule).
1.În 1241, termenul „parlament” a fost utilizat pentru prima dată într-un document regal oficial prin care în Anglia se convoacă consiliul regelui (Henric al III-lea).
2.În 1972, nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.
Apollo 17 este a unsprezecea navă spațială lansată de SUA în cosmos. Ea fiind ultima navă lansată spre lună cu echipaj, care a făcut parte din programul Apollo.
3.În 1986, Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky.
Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991.
Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice.
A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
4.În 1997 a avut loc premiera filmului Titanic (regia James Cameron), unul dintre cele mai scumpe filme, care s-a situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile în anii 1997-2018 și a primit 11 premii Oscar.
5.Pe 19 decembrie 2013 se stingea din viață actorul român de comedie, Nae Lăzărescu.
Într-un interviu acordat pentru site-ul Teatrului de Revistă, Nae Lăzărescu spunea că a avut mai multe modele în carieră:
„Am avut mai multe modele. Atunci Franța deținea crema comicilor.
Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle și mulți alții. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanțeze americanii și să îl vadă francezii”.
De asemenea, vorbind despre rolurile în care a jucat, maestrul Nae Lăzărescu spunea:
„Toate rolurile îmi sunt dragi, bineînțeles că am avut și „copii nereușiți”, că nu se poate altfel. Teatrul de revistă este ca un ziar, un ziar vorbit.
Textul de revistă durează cel mai puțin, se schimbă împrejurările”.
„Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere ușor, dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil”, mai spunea Nae Lăzărescu în același interviu.