Astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea remarcabilului Dem Rădulescu, actor de comedie de teatru, film și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.
Dumitru R. Rădulescu pe numele său real, s-a născut la 21 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori.
În anii copilăriei şi în perioada războiului a fost foarte sărac, în copilărie avea voie să mănânce doar un borcan de vinete împănate şi o pâine, iar din cauza vieţii grele, se spune, a învăţat să vorbească nemțeşte, în gară.
Încă din copilărie îi plăceau spectacolele de teatru, însă mama tânărului nu-i dădea voie, spre exemplu, la spectacolele marelui Tănase, fiindcă era prea mic pentru a avea voie să privească femeile dezbrăcate care apăreau pe scenă.
În tinereţe a fost boxer de performanţă, la categoria semi-mijlocie, obţinând chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea.
La vârsta de 17 ani a debutat ca actor amator, la un bal organizat de fanfara gării.
A început să publice în reviste județene și s-a aflat tot mai des pe scenă, acasă, la Râmnicu Vâlcea. La una dintre aceste reprezentații este urmărit de actorul Aurel Rogalski, care îl sfătuiește să dea examen la Teatru.
A fost admis la Facultatea de Teatru, pe care o încheie, în anul 1954, ca şef de promoţie – cu rol în spectacolul de absolvire “Cei din urmă”, jucând alături de profesoara de la clasă, Irina Răchiţeanu-Şirianu – şi este repartizat direct, aşa cum prevedea regulamentul din acele vremuri, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Aici ajunge sub coordonarea marelui regizor Sică Alexandrescu, despre care Dem avea să afirme, în 1998, că „a fost al doilea tată al meu. El m-a construit“.
Piesa sa de debut a fost „Mielul turbat“, scrisă de Aurel Baranga şi, de aici, începea cariera colosală a marelui actor.
În anul 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa “Steaguri pe turnuri” (unde îl juca pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori.
Motto: ”O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. (…)
Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă!
Suntem clovni într-un mare circ” – Dem Rădulescu
1.În 1789, astronomul britanic de origine germană William Herschel a descoperit un satelit al planetei Saturn, pe care mai târziu îl va numi Mimas.
Mimas este unul dintre cei 62 de sateliți ai lui Saturn.
Numele, Mimas, provine din mitologia greacă, unde Mimas este unul dintre giganți, fiul lui Gaia.
2.În 1916, în timpul Primului Război Mondial, Manfred von Richthofen („Baronul Roșu”), un as al zborului Luftwaffe german, câștigă prima sa luptă aeriană lângă Cambrai, Franța.
Manfred von Richthofen a fost un pilot de elită german și tactician briliant al luptelor aeriene din primul război mondial.
Un adevărat as al duelurilor aviatice, a doborât în timpul războiului cele mai multe avioane de vânătoare inamice.
A fost supranumit de germani „Der Rote Baron” (Baronul roșu) – deoarece zbura frecvent cu un avion de culoare roșie, aceeași poreclă („Baronul roșu”) fiind folosită și de englezi.
Francezii l-au intitulat însă „Le Diable Rouge“ (Demonul roșu).
3.În 1917, arestat de către guvernul țarist, revoluționarul rus Lev Davidovici Troțki este eliberat în urma Afacerii Kornilov.
4.În 1939, submarinul german U-boot U 29 scufundă portavionul britanic HMS Courageous cu două lovituri de torpile; la bord erau peste 500 de oameni.
5.În 1939, finlandezul Taisto Mäki devine primul om care a alergat 10.000 de metri în mai puțin de 30 de minute, mai exact: 29:52.6
6.La 17 septembrie 2020, Organizația Mondială a Sănătății, partenerii internaționali și toate țările lumii sărbătoresc Ziua Mondială a Siguranței Pacienților.
Tema acestui an este „Siguranța cadrelor medicale, o prioritate pentru siguranța pacientului”.
Obiectivele generale ale acestei zile sunt îmbunătățirea siguranței pacientului, implicarea publicului în siguranța asistenței medicale, promovarea acțiunilor globale pentru creșterea siguranței pacientului și reducerea daunele pentru pacienți.