8.5 C
București
sâmbătă, 1 octombrie 2022
Acasă Articole Ziua de azi 17 NOIEMBRIE ÎN ISTORIE

17 NOIEMBRIE ÎN ISTORIE

La 17 noiembrie este sărbătorită, anual, Ziua internaţională a studenţilor, aceasta fiind declarată oficial în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor pentru a comemora evenimentele tragice din 1939 desfăşurate la Praga.

 

În acel an, ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat, la Praga, o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Caroline, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente.

În urma suprimării demonstraţiilor, opt studenţi şi un profesor au fost executaţi fără proces, iar alţii peste 1.200 de studenţi au fost trimişi în lagăre de concentrare, din care cel puţin 20 nu au supravieţuit închisorii, menţionează site-ul www.study.eu. Universităţile pragheze au rămas închise până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu excepţia Universităţii germane din Praga.

 

Ziua internaţională a studenţilor a fost marcată, pentru prima dată, în 1941, la Londra, de Consiliul Internaţional al Studenţilor (care includea mulţi membri din rândul refugiaţilor) în deplin acord cu aliaţii de război, iar tradiţia a fost menţinută de Uniunea Internaţională a Studenţilor, notează site-ul http://17thofnovember-internationaldayofstudents.webstarts.com.

 

Mult mai târziu, în toamna anului 1989, tot la 17 noiembrie, slovacii au cerut ieşirea din comunism, prin demonstraţii studenţeşti, urmând ca pe 18 noiembrie să facă acelaşi lucru şi studenţii cehi. Manifestaţia desfăşurată la Praga, la care au participat peste 15.000 de studenţi, s-a soldat cu circa 600 de răniţi.

 

Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestaţiilor anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul “Revoluţiei de catifea” din Cehoslovacia, potrivit site-ului Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), www.anosr.ro.

Sursa Google

 

17 NOIEMBRIE ÎN ISTORIE

 

1869: Este inaugurat Canalul Suez, după 10 ani de construcție, cale navigabilă ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roșie.

Sursa Wikipedia

1970: Douglas Engelbart primește patentul pentru primul maus de calculator.

Sursa Wikipedia

1989: Au loc manifestațiile anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul Revoluției de catifea.

Sursa Google

1992: La Bruxelles este parafat un acord prin care România obține statutul de asociat al Comunității Economice Europene.

Sursa Wikipedia

2003: Arnold Schwarzenegger devine Guvernatorul Californiei.

Sursa Wikipedia

2019: Primul caz cunoscut de COVID-19 este al unui bărbat în vârstă de 55 de ani care vizitase o piață din Wuhan, provincia Hubei, China.

Sursa Wikipedia






ULTIMELE ARTICOLE

Mesajul spiritual transmis de către BOR studenților

Începerea unui nou an universitar reprezintă noi provocări pentru studenți și pentru cei care încep facultatea. Cu această ocazie, Biserica Ortodoxă Română transmite un...

Creștini omorâți prin înec în Uganda

Persecuția împotriva creștinilor continuă în Africa. De data aceasta un ultim comunicat vine din Uganda unde 5 creștini au murit prin înec. Aceștia au...

Maestrul Alexandru Arșinel a decedat

Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București. Acesta se afla de o săptămână în...

Studiu nou descoperă abilitatea câinilor de a mirosi stresul oamenilor

Câinele este supradenumit cel mai bun prieten al omului. Este animalul de nădejde al celor care se decid să își mărească familia cu un...