Începând cu 15 mai, România intră în stare de alertă pentru 30 de zile, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela, într-o declarație de presă.
Marcel Vela, șeful DSU, Raed Arafat, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au prezentat textul hotărârii și a anexei care reglementează măsurile impuse pe durata stării de alertă.
Cei trei oficiali nu au menționat eventuale amenzi care ar putea fi date celor care încalcă restricțiile.
Vela a prezentat textul hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care a fost declarată starea de alertă:
Articolul 1. Începând cu data de 15 mai 2020 se declară starea de alertă la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile
Articolul 2. Măsurile de prevenire și control sunt prevăzute în Anexa care face parte din prezenta hotărâre.
Articolul 3. Regulile de desfășurare a unor activități care necestită măsuri specifice de protecție sanitară se adoptă prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al ministrului cu competență în domeniu.
Articolul 4. Pentru alte măsuri decât cele prevăzute la Art.3, autoritățile publice și centrale emit acte normative și acte administrative potrivit normelor de competență și domeniilor de activitate pe care le gestionează.
Articolul 5. În aplicarea dispozițiilor privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente instituirii carantinei, secretarul de stat, șef al DSU, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, măsurile necesare combaterii infecțiilor cu SARS-CoV-2.
Ce restricții rămân în vigoare?
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că purtarea măștii va fi obligatorie în spații închise.
- Este încurajată în continuare munca de acasă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, să se asigure măsuri de protecție, inclusiv program decalat, dacă instituțiile sau agenții economici au peste 50 de angajați.
- Terasele și restaurantele rămân închise.
- Produsele alimentare și băuturile pot fi preparate și vândute în regim de drive-in și take away.
- Mall-urile de peste 15.000 de metri pătrați rămân închise, cu excepția magazinelor care au funcționat și pe perioada stării de urgență.
- Raed Arafat a anunțat și prelungirea suspendării zborurilor pentru mai multe țări, pentru încă 14 zile.
Cei care sosesc în țară vor intra în izolare la domiciliu.
- Pot fi carantinate clădiri, zone sau localități.
- De asemenea, rămân în carantină acele localități unde nu a fost ridicată măsura.
- Mai multe puncte de frontieră rămân închise, cu excepția lucrătorilor transfrontalieri.
- Este permisă deplasarea persoanelor în afara locuinței în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
- Parcurile se vor deschide, cu excepția locurilor de joacă pentru copii.
Se instituie interdicția deplasarea în afara localității sau a zonelor metropolitane cu următoarele excepții:
- deplasare în interes profesional, inclusiv între locuință și locul de de desfășurare a activității profesionale,
- deplasarea în scop umanitar sau voluntariat,
- pentru activități agricole,
- pentru comercializare de produse alimentare,
- pentru administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente, centre de tratament,
- asistență medicală, îngrijirea unei rude, asistența persoanelor vârstnice, bolnave, sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie.
- deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane,
- deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
- deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.
[…] 15 mai – România în stare de alertă! Pentru ce motive vom putea ieși din localitate? […]