14 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIE

Ziua Muntelui a fost stabilită în calendarul autohton pentru a atrage atenția asupra problemelor și potențialului pe care îl prezintă zonele montane.

Stabilită prin lege, conform art. 8, alin. (2) din Hotărârea nr. 715/2002, Ziua Muntelui marchează data tradițională a încheierii pășunatului anual.

Carpații reprezintă al doilea cel mai lung lanț muntos din Europa, după Munții Scandinaviei, având o lungime de aproximativ 1.500 km, din care aproximativ 800 km se desfășoară în România.

În munții de pe teritoriul României se găsesc aproximativ 60% dintre urșii bruni din Europa. Cea mai mare populație de urși bruni se află în judeţele Covasna, Harghita și Brașov.

Pe 14 septembrie 1928 a fost inaugurată „Crucea Eroilor” de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial, construit între anii 1926-1928, din inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I.

Crucea de pe Caraiman cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit Guinness World Records.

Sursa Wikipedia

 

1.În 1829, Imperiul Otoman semnează Tratatul de la Adrianopol cu Rusia, tratat care încheie Războiul Ruso-Turc (1828–1829).

Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit și Tratatul de la Edirne), a fost finalizat la încheierea războiului ruso-turc din 1828-1829 dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, fiind semnat pe 14 septembrie 1829 în Adrianopol de Alexei Orlov și Abdul Kadîr-bei.

Imperiul Otoman dădea Rusiei acces la gurile Dunării și fortărețele Akhaltsikhe și Akhalkalaki din Georgia.

Sultanul recunoștea stăpânirea Rusiei asupra Georgiei, (cu Imereti, Mingrelia, Guria), și a hanatelor Erevanului și Nahicevanului, care fuseseră cedate țarului de Persia prin Tratatul de la Turkamanciai semnat cu un an mai înainte.

Tratatul deschidea strâmtorile Dardanele și Bosfor tuturor vaselor comerciale, liberalizând astfel comerțul cu cereale, animale vii și lemn.

A fost nevoie să mai treacă însă ceva timp, până la semnarea tratatului de la Hünkâr İskelesi (1833) care să rezolve în sfârșit problema strâmtorilor.

Sultanul garanta autonomia Serbiei, promitea autonomie Greciei și permitea Rusiei să ocupe Valahia și Moldova până când Imperiul Otoman reușea să plătească o uriașa despăgubire de război.

Sursa Wikipedia

 

2.În 1847, Statele Unite ocupă, sub comanda lui Winfield Scott, capitala Mexicului, Ciudad de Mexico.

Războiul mexicano–american a fost un conflict armat între Statele Unite și Mexic, ce a avut loc între 1846 și 1848 în urma anexării în 1845 de către Statele Unite a Texasului.

Mexic a revendicat Texasul ca provincie mexicană separatistă și a refuzat să recunoască secesiunea acesteia și dobândirea independenței pe cale militară de către Texas în 1836.

Sursa Wikipedia

 

3.În 1895 are loc inaugurarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era la acea vreme cel mai lung pod (4.088 m) din Europa Continentală și al treilea pod din lume.

Sursa Wikipedia

 

4.Pe 14 septembrie 1917, Rusia este proclamată, oficial, republică.

Sursa Wikipedia

 

5.În 1940, Regele Mihai I semnează Decretul regal, prin care statul român este proclamat „Stat Național-Legionar”.

Ion Antonescu este „Conducătorul” statului legionar și șeful regimului legionar, iar conducătorul Mișcării Legionare, Horia Sima, este numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru secretar de Stat.

Sursa Wikipedia

 

6.În 1960 s-a constituit „Organizația Statelor Exportatoare de Petrol” (OPEC); organizația are, în prezent, 11 state membre (sediul, din 1965, la Viena).

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizație internațională alcătuită din Algeria, Angola, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Gabon, Guineea Ecuatorială, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Republica Congo și Venezuela.

Sediul central al OPEC (din 1965) este situat în Viena, Austria. Organizația este considerată de mulți observatori drept un cartel.

Scopul principal al organizației, conform statutului ei, este determinarea celor mai bune modalități pentru apărarea intereselor statelor membre, în mod individual și colectiv;

întocmirea și adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea prețurilor pe piețele acțiunilor petroliere internaționale în vederea eliminării fluctuațiilor dăunătoare și inutile;

considerarea continuă a intereselor națiunilor producătoare și a necesității securizării venitului stabil a țărilor membre;

susținerea eficientă, economică și regulată cu petrol a națiunilor consumatoare și o întoarcere cinstită a capitalului pentru investitorii în industria petrolieră.

Sursa Wikipedia

SourceWikipedia

ULTIMELE ARTICOLE

”Alergând către țintă” &#...

A7tv aduce pe micile ecra...

Când ar trebui să vedem p...

Într-o piață competitivă ...

Descoperă călătoria creșt...

Într-o lume plină de agit...