miercuri, februarie 28, 2024

14 MAI ÎN ISTORIE

Din 14 mai 2018, an de an, în România este comemorată Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

 

Astăzi se împlinesc 73 de ani de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României (noaptea de 14 mai 1948).

Zeci de mii de tineri, foarte mulți dintre ei studenți, au fost arestați în acea noapte, în baza unui plan al autorităților comuniste, umplând pușcăriile și lagărele de exterminare.

Sursa Paginiromanesti

Instituirea zilei de 14 mai ca moment de comemorare a celor care au suferit în temniţele comuniste a început printr-un demers al unui grup de parlamentari, devenind lege (nr. 127) la 16 mai 2017. A fost marcată pentru prima dată pe 14 mai 2018.

De altfel, expunerea de motive a Legii 127/2017 menționează că data a fost inspirată tocmai din acest eveniment istoric.

În Maramureș, la Sighetu Marmației, este una dintre cele mai mari închisori politice din România, acolo unde au fost încarcerate elitele intelectuale, politice și religioase care prezentau un pericol pentru autoritățile comuniste.

În 1977, închisoarea a fost dezafectată și transformată în fabrică de mături, apoi în depozit de sare.

În prezent, ea adăpostește muzeul Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fiind declarată monument istoric.

Printre cele mai cunoscute închisori comuniste în care şi-au executat condamnările sau în care şi-au pierdut viaţa numeroşi deţinuţi politici se numără cele de la Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava sau Văcăreşti.

Sursa rador

 

14 MAI ÎN ISTORIE

1610: Henric al IV-lea al Franței a fost înjunghiat mortal de un fanatic catolic, Francois Ravaillac, și a fost succedat la tron de fiul său, Ludovic al XIII-lea.

Văduva sa, Maria de Medici, a servit ca regent pentru fiul lor de nouă ani, până în 1617.

Sursa Wikipedia

1796: Doctorul englez Edward Jenner a administrat primul vaccin contra variolei.

Sursa Wikipedia

 

1939: Fetița peruană Lina Medina, în vârstă de cinci ani devine cea mai tânără mamă din lume.

Sursa incredibilia

1948: Evreii din Palestina și-au declarat independența formând statul Israel.

Sursa Wikipedia

1981: Primul zbor al unui român în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, cu nava Soiuz–40. Zborul a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, activitatea spațială desfășurându–se la bordul stației orbitale „Saliut 6″.

Sursa Wikipedia

 

ULTIMELE ARTICOLE

Care sunt cele mai noi tendințe în materie de baterii de cadă?

În universul designului de baie contemporan, bateria de cadă nu mai este doar un element care oferă funcționalitate, ci și o piesă centrală ce...

Noptierele Smart pot fi integrate in orice dormitor? Care sunt stilurile de design cele mai potrivite?

În căutarea unei combinații perfecte între utilitatea tradițională și inovația tehnologică, noptierele Smart își fac tot mai mult loc în dormitoarele moderne. Aceste piese...

Ce poți vizita în România la început de primăvară? Iată recomandările O Zi Cât o Vacanță

Excursiile de o zi sunt calea prin care te poți relaxa și prin care poți explora frumusețea României, chiar și atunci când timpul este...

Știai aceste lucruri despre generatoarele electrice?

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că trăim într-o epocă în care dependența de energie electrică este tot mai mare. Practic, toate...