La 14 ianuarie, începând din 2019, se sărbătoreşte Ziua mondială a logicii. Abilitatea de a gândi este una dintre cele mai definitorii trăsături ale rasei umane, iar în diferite culturi, definiţia umanităţii este asociată cu concepte precum conştiinţa, cunoaşterea şi raţiunea.
Potrivit clasicei definiţii occidentale, oamenii sunt definiţi drept „animale logice” sau „raţionale”, notează https://en.unesco.org/.
Logica, privită ca investigaţie pe principiile raţionamentului, a fost studiată de multe civilizaţii de-a lungul istoriei şi, încă de la primele sale formulări, a jucat un rol important în dezvoltarea filosofiei şi a ştiinţelor.
O sărbătorire anuală dinamică şi globală a Zilei mondiale a logicii are ca scop încurajarea cooperării internaţionale, promovarea dezvoltării logicii, atât în cercetare, cât şi în predare, sprijinirea activităţilor asociaţiilor, universităţilor şi altor instituţii implicate în studierea/predarea logicii şi îmbunătăţirea înţelegerii publice a logicii şi a implicaţiilor acesteia în ştiinţă, tehnologie şi inovaţie.
În plus, sărbătorirea Zilei mondiale a logicii poate contribui şi la promovarea unei culturi a păcii, a dialogului şi a înţelegerii reciproce, bazată pe avansarea educaţiei şi a ştiinţei.
1506: A fost descoperită într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, grupul statuar grec Laocoon și fiii săi, cu o înălțime de 2,42 de metri și executat din marmură albă, aparținând perioadei elenistice.
1547: Ivan al IV-lea Cel Groaznic ia titlul de țar al Rusiei.
Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat „țar”.
Ivan a fost fiul mult așteptat al Marelui Cneaz al Moscovei Vasili.
S-a născut la 25 august 1530 când tatăl său avea 51 de ani. 10 zile mai târziu Ivan a fost botezat la mănăstirea Sfintei Treimi.
După doi ani, mama sa, Elena, aduce pe lume al doilea fiu, Iuri.
La 25 noiembrie 1533, Marele Cneaz aflat pe moarte dictează testamentul definitiv: îl desemnează la tron pe fiul său Ivan care are aproape 3 ani, punându-l până la vârsta de 15 ani sub tutela mamei sale Elena și a boierilor.
La 4 decembrie 1533, după o domnie de 29 de ani, Vasili al III-lea moare.
1595: În lupta de la Putineiu, frații Buzești și Radu Calomfirescu, în fruntea unor detașamente ale oștii de țară, au înfrânt pe tătarii care invadaseră țara.
1876: Brevetarea telefonului. La aceasta dată, Alexander Graham Bell și Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00.
Pe această diferență s–au bazat cei ce i–au adjudecat lui Bell invenția în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori.
1954: A avut loc căsătoria dintre Marilyn Monroe și Joe DiMaggio.
1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri își dau acordul în scris pentru a veni la București.
2006: O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina, România.