Acasă Editoriale Familie 131 de medali...

131 de medalii pentru karatiștii români!

Anul trecut, karatiștii din Cadrul ACSS Voința Buftea au participat la 6 competiții sportive, dintre care două internaționale, de unde au venit cu 131 de medalii.

 

Andreea Grigore, dublă campioană la karate, a venit în platoul Fresh Acces cu mult entuziasm și gata să demonstreze ce reprezintă pentru ea acest sport.

 

”Deși este un sport individual, echipa este foarte importantă aici. Atunci când ei se antrenează în sală, mă antrenează și pe mine. Dacă ei sunt slabi și eu sunt slabă. Și astfel am creat o familie”, a declarat aceasta.

 

Andreea a povestit, în exclusivitate pentru A7TV, că antrenamentele nu sunt ușoare și că există momente în care acestea pot degenera, iar luptătorii pot fi răniți.

 

„Luptele de antrenament se desfășoară sub format semi-contact dar din neatenție sigur se mai pot întâmpla accidente”, a spus dubla campioană.

 

Despre începuturile sale în acest sport al echilibrului și controlului, campioana noastră își amintește cu drag, ca și când a fost ieri, chiar dacă au trecut deja mulți ani, multe competiții și multe premii de atunci:

 

”Întotdeauna mi-am dorit să fac un sport. Fratele meu trebuia să se ducă la karate însă nu și-a dorit, așa că m-am dus eu. Am zis de ce nu? Nu regret nicio clipă această decizie. Practicarea acestui sport mă ajută, mai înainte de orice, cu creșterea stimei de sine”

 

Pentru a viziona întreaga emisiune, dă click aici:

ULTIMELE ARTICOLE