13 OCTOMBRIE ÎN ISTORIE

Anual, la 13 octombrie, este marcată ziua internațională pentru reducerea dezastrelor.

Omenirea este invitată să conştientizeze modul în care, prin diverse măsuri, putem reduce riscurile producerii catastrofelor naturale, precum incendiile, seceta sau inundaţiile.

Ideal ar fi să trăim în armonie cu natura, a cărei furie poate ucide oameni şi provoca pagube economice imense.

Potrivit experților, în prezent, Terra se află într-un proces de încălzire şi, implicit, de creșterea a nivelului mărilor.

Potrivit ONU, educația și informarea sunt metode eficiente pentru a ajuta oamenii să devină mai bine pregătiți în fața dezastrelor naturale.

 

1.În anul 54, împăratul roman Claudius moare după ce a fost otrăvit de soția sa, Agripina, eveniment ce a dus la venirea pe tron a fiului ei în vârstă de 17 ani, Nero.

 

2.În 1307, din ordinul regelui Filip al IV-lea cel Frumos, cavalerii templieri din Franța, în frunte cu Jacques de Molay, sunt arestați.

Ulterior, o bulă a Papei Clement al V-lea cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să facă același lucru și să pună sechestru pe averile templierilor.

 

3.În 1860 a fost realizată prima fotografie aeriană din lume, dintr-un balon cu aer cald aflat la înălțimea de 1200 de picioare (366 de metri) deasupra orașului Boston.

 

4.În 1879 a fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Evreii pământeni primeau, astfel, cetățenie română.

 

5.În 1914, Garrett Morgan inventează și patenteză masca de gaze.

 

6.În 1995, fizicianul francez Joseph Rotblat, militant împotriva folosirii bombei atomice, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Sir Joseph (Józef) Rotblat a fost un fizician polonez, care s-a autointitulat ca fiind „polonez cu pașaport britanic”.

Rotblat a fost singurul fizician care a părăsit Proiectul Manhattan (1942-1946) din motive de conștiință.

Activitatea lui Rotblat cu privire la efectele negative ale ploilor radioactive a reprezentat o contribuție majoră la ratificarea în 1963 a Tratatului de Interzicere Parțială a Testelor Nucleare.

Semnatar al Manifestului Russell–Einstein (1955), el a fost secretar-general al Conferințelor Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale de la înființare și până în 1973.

În anul 1995 a fost distins, împreună cu Conferințele Pugwash, cu Premiul Nobel pentru Pace, drept recunoaștere a eforturilor depuse pentru dezarmarea nucleară.

ULTIMELE ARTICOLE

”Alergând către țintă” &#...

A7tv aduce pe micile ecra...

Când ar trebui să vedem p...

Într-o piață competitivă ...

Descoperă călătoria creșt...

Într-o lume plină de agit...