Pe 13 aprilie 1930 se năștea Sergiu Nicolaescu, regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician român. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România)
Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum, în semn de recunoaștere și respect, o stea pe Walk of Fame (Aleea Celebrităților) din București.
Cu această ocazie, actorul Vladimir Găitan a adus un omagiu marelui regizor: „Pe Sergiu Nicolaescu, ultraperfecționist, sever, profesionist de excepție, l-a cunoscut întreaga suflare artistică a României și, de ce nu, a Europei, să nu uităm filmele sale cu marii actori ai lumii”.
A devenit cunoscut prin megaproducții istorice ca Dacii (1967) și Mihai Viteazul (1971), precum și pentru seria de filme polițiste centrate în jurul personajului fictiv Comisarul Moldovan.
Nicolaescu a interpretat de asemenea rolul ilegalistului comunist Andrei în serialul de propagandă Pistruiatul (1973).
Un alt gen predilect al lui Nicolaescu a fost filmul de război, pentru care a folosit adesea efectivele Armatei Române ca figurație.
Stilul său regizoral este caracterizat de o tendință bombastică spre auto-înscenare, Nicolaescu jucând adesea eroii principali ai filmelor pe care le regiza (seria Comisarul Moldovan, Nemuritorii, Mircea, Carol I etc).
După Revoluția din 1989, a fost senator din partea FSN, PDSR și PSD. A condus Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989.
Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență Elias la data de 26 decembrie 2012 pentru o afecțiune digestivă cronică.
Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o altă boală. Nicolaescu a fost operat laparoscopic în data de 28 decembrie. Intervenția chirurgicală a fost impusă de evoluția clinică în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute.
Intraoperator a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicală a decurs fără incidente.
În dimineața zilei de 3 ianuarie 2013 la ora 08.24 cineastul a încetat din viață.
El a fost incinerat sâmbătă, 5 ianuarie 2013 orele 12.00, la crematoriul Vitan-Bârzești din București, după cum a fost dorința lui, deși s-a iscat un scandal public imens, chiar Biserica Ortodoxă Română făcând presiuni pentru înhumarea sa conform tradiției ortodoxe.
Controversele cu privire la dorința de a fi înmormântat sau incinerat continuă deoarece, Sergiu Nicolaescu cerea în testamentul său legalizat în 2008 la notărița Mircia Elena: „să mă înmormânteze după datinile creștinești.”
13 APRILIE ÎN ISTORIE
1204: A patra cruciadă: Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol.
1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.
1889: A început să funcționeze prima agenție de presă din România, „Agenția Română”.
1919: La Amritsar, India, trupele britanice și din Gurkha au masacrat peste 380 de demonstranți neînarmați.
1941: Al Doilea Război Mondial: La Moscova, s-a semnat Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia și URSS.
1948: Marea Adunare Națională a votat Constituția Republicii Populare Române, prima constituție postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziție al perioadei pe plan economic și social. A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, și un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.
1964: La Premiile Oscar, Sidney Poitier devine primul afro-american de sex masculin care câștigă premiul Ce mai bun actor, pentru filmul Lilies of the Field.
1970: Echipajul navei spațiale Apollo 13 a anunțat primele probleme, în zborul spre Lună, de îndată ce a observat explozia unei butelii cu oxigen.