
În fiecare an, ziua de 12 iunie este dedicată combaterii exploatării prin muncă a copiilor, cu scopul de a atrage atenţia asupra extinderii globale a fenomenului şi asupra eforturilor necesare pentru a îl elimina, potrivit site-ului https://www.un.org/.
Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor a fost lansată de către Organizaţia Internaţională a Muncii, în 2002. Astfel, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor se concentrează, în acest an, pe acţiunile întreprinse pentru anul internaţional 2021. Ziua se marchează, în 2021, în contextul în care criza COVID-19 ameninţă să afecteze negativ ani de progrese în abordarea problemei exploatării prin muncă a copiilor. Deşi fenomenul exploatării prin muncă a copiilor a scăzut cu 38% în ultimii zece ani, există încă 152 de milioane de copii supuşi acestui fenomen; din cele 152 de milioane, 73 de milioane se află în condiţii de muncă periculoasă. Aproape jumătate (48%) dintre victimele exploatării prin muncă sunt copii cu vârste cuprinse între 5-11 ani; 28% aveau 12-14 ani; iar 24% aveau 15-17 ani. Cei mai mulţi copii exploataţi prin muncă sunt concentraţi în principal în agricultură (71%), incluzând pescuitul, silvicultura, creşterea animalelor şi acvacultura, mai notează https://www.un.org/.
12 IUNIE ÎN ISTORIE
1839: A avut loc primul meci de baseball.



