An de an, la 11 februarie, în Europa este marcată Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, dată instituită în anul 2009 și dedicată creșterii gradului de conștientizare, la nivel comunitar, a importanței acestui serviciu destinat cetățenilor.
Operatorii 112 sunt cei care preiau în fiecare an milioane de apeluri de la cei care le solicită ajutorul și fac legătura cu dispecerii din agențiile de intervenție.
Dispecerii sunt pompierii, paramedicii SMURD, poliţiştii, angajaţii Serviciului de Ambulanţă, jandarmii, care gestionează operativ cazurile de urgenţă.
Prin profesionalismul, empatia şi eficienţa de care dau dovadă în fiecare zi, oamenii 112 contribuie la salvarea vieţii, a proprietăţii şi a mediului.
1809: Inginerul american, Robert Fulton, a inventat vaporul cu aburi.
1866: Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal-radicali („Monstruoasa coaliție”).
Puterea a fost preluată de o locotenență domnească alcătuită din: Lascăr Catargiu (reprezentantul Moldovei și al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Țării Românești și al liberalilor) și colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul armatei).
1929: Se înregistrează cea mai scăzută temperatură din România: -38,5 °C la Bod în Depresiunea Brașovului.
1929: Ia ființă statul Vatican prin acordurile italo-papale de la Lateran. Papa exercită puterea legislativă și executivă, prin intermediul unui corp de cardinali.
Papa Pius al XI-lea semnează cu Mussolini Tratatul de pace de la Lateran prin care statul italian acordă Vaticanului proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din N-V Romei, în schimbul recunoașterii de către papă a guvernului fascist.
1942: Întâlnirea mareșalului Ion Antonescu cu Adolf Hitler la Cartierul general al acestuia din Prusia orientală.
Conducătorului român i s-au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei și Bulgariei să atace România și i s-a cerut sporirea contribuției de război.
1945: Discursul primului ministru Nicolae Rădescu de la cinematograful „Aro”, în care el precizează poziția sa și a guvernului față de acțiunile PCR din țară de preluare prin forță a prefecturilor și primăriilor.
1990: Liderul sud-african Nelson Mandela, a fost eliberat din închisoare, după 27 de ani petrecuți în arest.
2011: Hosni Mubarak, fostul președinte al Egiptului, demisionează în urma a două săptămâni de proteste ale populației.