Armata Română sărbătoreşte, la 10 noiembrie, Ziua Artileriei. La această dată, în anul 1843, domnul Gheorghe Bibescu – revenit de la Constantinopol – legifera înfiinţarea primei baterii de artilerie a Ţării Româneşti. Sultanul îi dăruise 4 tunuri cu ţeava din bronz, ca „să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti”.
În 1849, un cadou similar primea şi domnul Moldovei, Grigore Ghica.
După ce Alexandru Ioan Cuza a unit principatele, în 1859, numărul diviziilor de artilerie a sporit continuu.
Termenul de artilerie provine din verbul arhaic francez „artiller”, care înseamnă arta de a construi si mânui, pe timpul luptelor, diferite maşini de război.
1.În 1444, armatele otomane îi înving pe unguri în Bătălia de la Varna, consolidându-și în acest fel controlul asupra Constantinopolului și marcând începutul expansiunii otomane în Balcani.
Bătălia de la Varna s-a desfășurat la 10 noiembrie 1444 lângă Varna, în estul Bulgariei.
În acestă bătălie Imperiul Otoman condus de Sultanul Murad al II-lea a învins armatele Poloniei și Ungariei, sub conducerea lui Vladislav al III-lea al Poloniei și Ungariei și Iancu Corvin de Hunedoara.
2.Pe 10 noiembrie 1483 se năștea scriitorul și reformatorul religios german, Martin Luther.
Martin Luther, pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane.
Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză biblică la Universitatea din Wittenberg.
Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.
3.În 1871, pe malul de răsărit al lacului Tanganyika, ziaristul Henry Stanley, plecat din Zanzibar în căutarea exploratorului David Livingstone, despre care nu se știa nimic de mai bine de trei ani de zile, fiind considerat pierdut în teritoriile centrale ale Africii, găsește un călător istovit și fără provizii.
Stanley rostește întrebarea devenită vorbă istorică: „Doctor Livingstone, I presume?”.
Ulterior cei doi vor explora împreună nordul Lacului Tanganyika, apoi ziaristul se va întoarce în Anglia, Livingstone îndreptându-se spre Zambia.
4.Pe 10 noiembrie 1940, România este lovită de un cutremur cu epicentrul în Vrancea. Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova.
5.În 1951 a fost efectuată prima convorbire telefonică la distanță, fără să fie nevoie de asistența unui operator.
6.Pe 10 noiembrie 2009 se stingea din viață actorul român de teatru și film, Gheorghe Dinică.
Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai importanți actori români.
A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăele l-a supranumit „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”